Era odata un print si printul acela voia
sa se insoare cu o printesa, dar cu
printesa adevarata. Si a cutreierat toata
lumea ca sa gaseasca una pe placul lui
si tot n-a gasit. Printese erau destule,
dar el nu putea sa stie daca erau cu adevarat printese, fiindca tuturora le
lipsea cate ceva. Si printul s-a intors iar
acasa si era foarte necajit, pentru ca
tare ar fi vrut sa gaseasca o printesa
adevarata. Intr-o seara, tocmai se starnise o
furtuna cumplita, tuna si fulgera si
ploua cu galeata; era o vreme
ingrozitoare. Deodata s-a auzit cum
bate cineva la poarta orasului si regele,
tatal printului, s-a dus sa deschida. La poarta era o printesa. Vai, dar in ce
hal era din pricina ploii si a vremii rele!
Apa ii curgea siroaie pe par si pe haine
si ii intra in pantofi pe la varfuri si
tasnea inapoi pe la calcaie. Dar zicea
ca-i printesa adevarata. - Bine, las’ ca vedem noi indata!, s-a gandit regina, dar n-a spus nimic; s-a
dus in odaia de culcare, a luat toate
saltelele din pat si a pus pe scandurile
patului o boaba de mazare. Pe urma a
pus peste mazare douazeci de saltele
de lana si pe saltele douazeci de perne mari de puf. Aici s-a c ulcat printesa. Dimineata au intrebat-o cum a dormit. - Groaznic de prost!, a raspuns
printesa. Toata noaptea n-am inchis
ochii. Dumnezeu stie ce a fost in pat!
Am sezut pe ceva tare si acuma-s toata
numai vanatai! Groaznic! Si atunci au vazut cu totii ca era o
printesa adevarata, daca a simtit ea o
boaba de mazare prin douazeci de
saltele si douazeci de perne de puf.
Asa de gingasa la piele nu putea sa fie
decat numai o printesa! Si printul a luat-o de nevasta, fiindca
acum stia hotarat ca asta-i printesa
adevarata; iar boaba de mazare au
pus-o in odaia unde erau bijuteriile
coroanei si se mai poate vedea acolo si
astazi daca n-o fi luat-o careva. Si asta sa stiti ca-i o poveste adevarata.
